Să trăiești printre oameni sau pe lângă oameni?

O întrebare simplă. Un îndemn anti-egoism.

Celălalt e seamănul tău. E la fel ca tine. Are emoții, gândește aproximativ ca tine. Nu este un dușman care trebuie dat la o parte.

Ca să îți fie ție bine.

Aud mereu asta: “ca să-mi fie mie bine”. “Ne naștem și murim singuri”.

Dacă omori tot ce e în jurul tău, preocupat de propriul bine, fie că el înseamnă carieră, confort psihic, lene etc, normal că o să mori singur.

Viața printre ceilalți, pentru ceilalți, e grea. Vorbeam cu cineva zilele trecute care are copii. Eu îmi doresc foarte mult. Eram fascinat că el e tată. Și el zicea: e greu, trebuie să mergi cu ei la doctor când sunt bolnavi etc. Da, trebuie să mergi la spital cu ei când sunt bolnavi, trebuie să mai faci o mulțime de lucruri. Și dacă trăiești printre oameni trebuie să faci o mulțime de lucruri. E mai ușor, mai simplu, să faci ce vrei, când vrei, pentru tine. Dar acesta e drumul, să-ți fie ție bine? Drumul tău este să-ți fie bine ție?

Acum să vă spun o istorioară. V-am povestit mai demult că la locul unde îmi cumpăr eu în fiecare zi sandviș și cafea (îmi cumpăr chiar în fiecare zi, sunt foarte tipicar) vindea o persoană stresată și obosită…Atât de stresată și obosită că am simțit nevoia să o ajut cu ceva. Și i-am spus: “aveți încredere, o să fie bine”. Iar asta a ajutat-o. Și mi-a zis să mai trec să-i mai spun că o să fie totul bine. Și m-am mai dus. La prima vedere pare o prostioară. Ce rost are să-i spui cuiva, aproape zilnic, că o să fie bine? Nu se schimbă nimic, sunt niște vorbe. Dar să vă spun ce s-a întâmplat în continuare. Am mers zilnic să-mi iau sandviș și cafea, așa cum făceam și înainte, numai că acum îi spuneam tot timpul la final persoanei o vorbă bună. Când erau deschide două case, o preferam pe cea la care vindea, chiar dacă era mai lungă coada. Ca să-i spun: “optimism”, “zi frumoasă”, “totul va fi bine” etc. Odată era să întârzii la facultate, pentru că am preferat coada mai lungă. M-am auto-burzuluit în minte, mi-am zis că ar trebui să fiu rațional și să merg la coada mai mică, dar am așteptat și am așteptat. Într-o altă zi, iar am stat la coada mai lungă gândindu-mă că nu ar trebui să fac asta și….surpriză, nu mai erau sandvișuri. Supriză-neplăcută, țin cursurile pe stomacul gol? Ah, eu pe stomacul gol mă fac arici 🙂 Bine, mai înmoi țepii, dar ariciul și pieptănat e tot arici. Și puf, persoana respectivă chiar m-a salvat pentru că a scos un sandviș din pământ, din iarbă verde, asta după ce și managerul a zis că nu mai sunt sandvișuri. Atunci m-am pleoștit pozitiv și m-am criticat pentru toate auto-burzuluielile din momentele când alegeam coada mai lungă. Și, ce? Ce rost avea să vă povestesc toate astea? Ce rost avea să citiți până aici? Imediat vine rostul. Eu tot spuneam că o să fie bine, lalalala. Așa, fără niciun rost, să nu uităm asta. Apoi într-o zi, în loc să iau doar sandviș și cafea, am mai trecut o dată și am mai luat o cafea. Era extrem de obosit, după o noapte lungă și mă aștepta o zi extrem de grea. Iar persoana m-a întrebat: de ce vă luați a doua cafea? Am o zi grea, am răspuns. Dar ce meserie aveți, mă întreabă persoana? Profesor la Jurnalism, spun. Persoana se luminează toată la față și-mi spune: fata mea vrea să dea la Jurnalism și voia să vină la București, să vorbească cu un profesor de la facultate, să afle despre ce este vorba, dar se gândea că nu o să o ia nimeni în seamă etc. Eu, cu cafeaua în mână, îmi dau seama de ceva (vă spun imediat de ce anume) și spun: sigur că da, o ajut cu mare plăcere, notați numărul meu de telefon și sunați-mă diseară. Apoi la mașină înflorește și înverzește gândul de care vă spuneam: mi-am dat seama că astfel puteam să fiu practic de ajutor! Eu îi spusesem acestei persoane timp de 2 săptămâni că va fi bine etc și erau doar vorbe, nu? Dar uite că această persoană avea o fată care voia să dea la Jurnalism, unde sunt profesor, deci chiar avea nevoie de mine, chiar puteam să fiu de ajutor. Ce am mai aflat în acea seară când m-a sunat? Că ea se sacrifică 12 ore la covrigi pentru un “țel nobil”, exact așa s-a exprimat: ca să-și vadă și să-și țină copiii la facultate. Băiatul ei este anul III la Politehnică, era foarte mândră, iar fata ei vrea să dea la Jurnalism. Acesta este visul ei, pentru asta se sacrifică: să-și vadă copiii la facultate. A plecat din satul ei mic, fetița a rămas acolo, iar ea se bate aici în București pentru visul ei, cel mai important vis al ei. Iar eu chiar puteam să o ajut pe drumul spre acest vis: eu am înființat pe Facebook grupul de Meditații gratuite ca să ajut, împreună cu colegii mei, copiii care nu au bani să dea pe meditații și nici nu ar trebui să dea banii pe așa ceva, pentru că toți ar trebui să aibă aceleași șanse. Și în loc să dea bani pe meditații, se pot folosi de sfaturile și îndrumarea noastră. Deci: chiar puteam să fiu de ajutor acestei persoane practic. Iar totul a pornit de la ce? De la faptul că am ales să-i spun niște cuvinte de încurajare, că nu am trecut nepăsător, că am ales să fac ceva ce nu prea contează, să spun niște cuvinte, nu? Cuvintele s-au transformat în fapte, iar eu chiar pot să ajut acea persoană, practic, să-și împlinească visul pentru care se sacrifică în fiecare zi. Cu condiția să nu trec pe lângă ea, să nu fiu egoist, să nu trăim pe lângă oameni, ci printre oameni. Să nu credem că un cuvânt nu înseamnă nimic și nu poate schimba nimic.

Poate că viața nu înseamnă să trăiești pentru tine, pentru binele tău.  Ci pentru celălalt, pentru binele lui. Pentru a dărui, nu a primi.

Și mai știți ceva? Băiatul e lângă mama lui. Vinde și el alături. La cealaltă casă. E cel care nici nu mă întreba ce voiam, pentru că știa deja: sandviș cu mușchi și cafea simplă. Mare. El e 🙂 Student la automatică. L-am întrebat dacă știe WordPress. A zis că învață. Dacă învață, o să scot bani din pământ și din iarbă verde și o să îi dau, ca să facă acest blog frumos. Ce ziceți? Merită?

Eu zic că da. Și o spune un om care în studenție a vândut la tarabă la metrou. Apoi a cumpărat respectiva tarabă. Mai are și acum câteva junghiuri de la iarna rece petrecută la Dimitrov, dar trec cu o pernă caldă.

Cu drag

Horea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *