Majestatea Voastră

Eu nu v-am cunoscut. Când m-am născut, nu erați aici. Nu am auzit vorbindu-se despre dumneavoastră. Lumea vorbea despre Doina Cornea, despre Corneliu Coposu… Ascultam Europa Liberă, dar numele nu vă era pomenit printre luptătorii anticomuniști.

Apoi a venit Revoluția și am văzut că ați venit să ne salvați de comunism. Mi-am pus speranțe în dumneavoastră, știți, în România este destul de greu să se schimbe ceva în bine, trebuie să te lupți, dar dacă îți iubești poporul nu te dai bătut, deci v-am așteptat cu speranță, ca pe un curajos Luptător. Ați fost oprit să intrați în țară. Dar noi am continuat să vă așteptăm. Am fi strâns rândurile în jurul dumneavoastră și am fi măturat rămășițele comunismului. Dacă v-ați fi urcat în șa. Ca un Rege. Dar v-ați urcat în avion și ați plecat. Așa cum ați mai plecat odată.

Mi-aș fi dorit să fiți un Corneliu Coposu Regal. Să rămâneți, să vă luptați și să învingeți. Pentru că asta înseamnă să învingi. Să stai drept, fără teamă, iar răul să se destrame în fața ta. Acum să mă iertați, eu am o mentalitate de om legat de pământ. Tata s-a născut pe un deal din Țara Moților, mama pe o câmpie din Oltenia. Mă trag din fii de țărani care au terminat facultățile șefi de promoție. Noi, țăranii, am rămas mereu pe pământul nostru, orice gust ar fi avut el. Nobilii au venit și au plecat. Unde le era mai bine, unde nu-și murdăreau hainele, unde trăsurile nu săltau prin hârtoape, ci pe alei pietruite. Și unde nu li se pronunța stâlcit numele. Pentru că noi, românii, am urcat mereu în trăsuri străini. Vrem președinte german, rege german, râdem de Principele Duda, că e un actoraș de mâna a doua. Orice ar fi fost am fi râs de el. Râdem pentru că e român, de fapt râdem de complexele noastre. Un român nu este demn de statutul de Rege. Ba da, este. Să mă iertați Majestate, dar mă cheamă Horea.

Am trecut prin fața reședinței dumneavoastră de la Versoix acum mulți ani, cu mașina, în drum spre Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, unde predau. Frumos loc. Elvețienii merg pe drumul ce trece prin Versoix cu mașinile lor de zi cu zi, de care agață remorci ca să care superbe mașini de colecție. Le dau jos acolo și le plimbă prin Versoix. Apoi le urcă înapoi în remorci și pleacă acasâ cu ele. Sunt prea bune ca să le strice pe orice drum. Trăsurile trebuie cărate în brațe până ajung pe alei pietruite. Deși predau la o Universitate de prestigiu de pe Coasta de Azur, mă întorc să trăiesc în România. Unde e greu, unde nu-mi ajung banii ca să trăiesc, unde sunt lovit atât de mult, încât mă mir că mai trăiesc. Mă întorc pentru că aici e poporul meu drag. El merită orice sacrificiu, el merită oricâte chinuri,  merită chiar moartea, martiriul. Acesta este un destin vrednic de un Rege iubit și respectat. Lupta, poate moartea, alături de popor, în fruntea țăranilor, a noastră, care am așteptat mereu lumina de undeva. Dar nu a venit.

Așa că eu, Horea, un umil țăran din poporul dumneavoastră, îmi pun cușma pe cap, oftez din rărunchi și că spun cu glas domol: să vă odihniți în pace Majestate, aici în România, că noi primim întotdeauna cu ospitalitate oaspeții. Vă punem mămăligă pe masă, slană, o jumate de litru de pălincă și, la vară, când ieșim la coasă, să vă trimiteți odraslele sus pe deal, ca avem nevoie de ajutoare.

Doamne Ajută.

2 Replies to “Majestatea Voastră”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *