Ce mâncare ne place cel mai mult

Timpul, cel mai mult ne place să mâncăm timp. Mâncăm feliuțe, bucăți mari, în sirop, în sunet de muzică sau, ca nemâncații, halim bucăți mari, imense de timp.

Mâncăm timpul nostru și e normal, fără timp nu am putea trăi, el ne măsoară existența, parcursul, pașii. E vital. Ca alimentația Se întâmplă, însă, uneori să uităm de noi mâncând. Știi, ca atunci când stai și ronțăi ceva furat de un gând, de o amintire, de ceva care te stresează? Asta se întâmpla mult când eram studenți. Rodeam ca niște rozătoare ciocolată, chipsuri, rodeam tot ce prindeam în sesiune, ronțătul calma nervii, cranț-cranț și cursurile treceau pe sub nasul nostru, din hârtie, în minte cuminți, ordonate sau rebele, tropăind sau protestând. Așa mâncăm și timpul uneori. Uităm că îl mâncăm. Și înghițim porții întregi uitând de noi, uitând de timp. Exact așa cum înainte mâncam uitând de mâncare. Și de noi. Ne trezeam pe cântar: uite cât am mâncat! Când? Da, tu cel ce ma citești. Gândește-te puțin. Când stai pe Facebook. Și uiți pur și simplu de timp. Rulezi news-feed-ul, găsești o postare interesantă din 10, dar tot rulezi și mănânci timp….în cantități uriașe….Mănânci chipsuri, ciocolată, iar chipsuri, cola….până se epuizează news feed-uri. Ce ar însemna să nu mănânci timp? Ar înseamn să-l consumi. Să-l consumi, adică să ardă și să producă ceva. Timpul e limitat, La un moment-dat se va termina pe marginea mormântului. Ți-a fost dat ca să produci ceva. Să consumi timpul, să-l folosești, ca să produci ceva. Să crești. Să creezi din tine cea mai bună versiune a ta. Atunci când consumi alimente, alegi legume-fructe etc, le consumi, le transformi în vitamine etc, care vor contribui la dezvoltarea ta fizică și psihică. Timpul halit te îngrașă. Devii mai puțin sensibil, cu reacții încete, de om obez, multa ciocolată te face reactiv și te trezești în stradă sau în orice alte ipostaze, pentru că a ieșit și vecinul….și, foarte curând, te vei trezi lângă mormânt. Gras, transpirat de emoții, speriat, singur.

Soluția? Consumă, arde timpul. Carbohidrații, caloriile, totul trebuie consumat. Cum?

Simplu, răspunsul se regăsește în cuvintele lui Noica: cree de toi le plus irremplacable des etres. Fă din tine cea mai de neînlocuit ființă. Poți fi înlocuit? Da. Ok, ești pe un drum. Mergi înainte. Fixează-ți asta ca obiectiv: să nu poți fi niciodată înlocuit. Fă din tine tot ce este cel mai bun posibil. De aceea te-a lăsat Dumnezeu pe pământ cu mâini, picioare, minte, suflet. Ca să faci, cu ajutorul acestor instrumente, cea mai bună variantă a ta. Cea mai bună variantă posibilă a ta. Acesta este drumul. Iar timpul este combustibilul. Ai timp. Ai timp să înveți, să trăiești, să încerci mereu să faci tot ce este mai bun din tine. Iar de cele mai multe ori, să faci tot ce este mai bun din tine înseamnă să faci tot ce este mai bun pentru ceilalți. De aceea ai timp. Ca să poți să faci aceste lucruri. Dacă ai muri mâine? Ai spune: nu am timp! Ai timp. Folosește-l cum trebuie, nu-l mânca, nu-l hali, consumă-l. Nu folosi mâinile, picioarele, inima și sufletul, doar ca să deschizi ușa și să te speli pe mâini. Folosește timpul, mâinile, picioarele, inima și sufletul ca să găsești cheia, să deschizi ușa și să speli picioarele celuilalt.

One Reply to “Ce mâncare ne place cel mai mult”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *