Nimeni nu are voie să-ți dea tristețe

Multă lume va încerca să te întristeze.

Unii au nevoie de tristețea ta, ca de un dans, vor să danseze și caută partener. Nu intra în dans. Stai pe margine și așteaptă. Un alt partener. Asta îmi amintește de vremurile când stăteam la cămin, în clasa a 11-a și, într-o zi, ne-am hotărât să facem un lucru extraordinar! O discotecă la noi în cămin! Așa că am luat o lampă chioară, am acoperit-o cu cartoane, nu ai nevoie de multă lumină într-o discotecă, da? am luat walkman-ul primit cadou de la cumnatul meu (așa a încercat să mă cumpere, dar eu oricum îl plăceam așa că l-am ajutat să-mi pețeascî sora), l-am cuplat la niște boxe pe care le-am meșterit toată ziua în curte din lemn și….am avut discoteca!!! Țin minte și acum, prima piesă: Ice, Ice Baby. Stăteam fix așa, aliniați față în față: băieții lipiți cu spatele de un perete, fetele, de celălalt. Nimeni nu avea curajul să pășească în față. Cine știe,  Doamne, cum se dansează pe Ice Ice Baby? Și, țin minte și acum: primul pas l-a făcut o fată. Ne-a lăsat pe toți cu gurile căscate. Dansa atât bine! Am fi vrut toți să avem picioarele ei! Așa că am încercat să-i copiem toți mișcările și a început totul…Întunecoasa discotecă a devenit un loc magic.

Deci vor veni la tine tot felul de indivizi ca să te invite la dansul tristeții. Unii au nevoie de tristețea ta, ca să normalizeze tristețea lor. Da, așa cum mulți sunt invidioși pe cei care au succes (urăsc asta), unii au nevoie de tristețea ta, ca să trăiască cu tristețea lor. Nu ca să scape de ea! Ca să o trăiască precum trăiesc o piesă muzicală. Nu te duce să dansezi blues cu ei! Așteaptă Ice Ice Baby, tan-nan-na-na-na, Vanilla, la-la-la, tu-du-dum-tu-du-dum. E mult mai tare! 🙂

Nu au dreptul să te întristeze. Păstrează-ți alegerile. Atenție, tristețea poate fi insinuantă: nu va spune nimeni – hai să fii trist cu mine. Așa cum niciun virus care te pune la pat nu-ți va trimite un cv, ca să decizi dacă-l accepți sau nu.

Dar poți să recunoști tristețea când o vezi. Nu te întrista. Amintește-ți acest text și nu te întrista. Tratează Tristețea cu Indiferență. Pentru că poți să alegi. Există opțiuni. Ți le voi spune mai târziu. Până atunci:

E posibil să te întristezi pentru că trăiești un moment trist. Treci printr-un obstacol, ți se întâmplă ceva rău, afli o veste tristă. Tristețea ta e mereu acolo, gata să răspundă la apel. Propria ta tristețe care sălăsluieșe în tine precum bacilul Koch. Poți să faci oricând TBC, dar vei face?

Ai uitat ceva foarte important: ai uitat speranța. Unde e speranța ta? Ce s-a întâmplat, s-a terminat? Atenție, stările sunt trecătoare. Tristețea e trecătoare. De ce să o iei acum? Oricum va pleca mai târziu. E ca și cum ai accepta să dansezi cu un partener despre care știi că va pleca mai târziu. Și te va lăsa cu inima frântă la plecare. Are rost să dansezi cu el? Nu. Stai pe scaun. Urmează ceva mai bun 🙂

Asta îți spune Speranța. Ea, de obicei, caută megafoane ca să se facă auzită, dar Tristețea face atâta gălăgie, că Speranța abia ciripește ca o vrăbiuță. Așa o auzim. Adică n-o prea auzim.

Interesant: Tristețea este ucisă de Speranță. Gândește-te puțin, atunci când ești trist – ești trist pentru că nu mai speranță. S-a întâmplat ceva rău și efectele răului ocupă tot spațiul minții tale, toată lumea ta. NU poți ieși din asta: e rău, nu vezi ce s-a întâmplat? În acel moment speranța nu mai e acolo. Speranța că totul va fi va fi bine, că tristețea e trecătoare și că paradoxal, ceea ce ți pare rău acum, poate să ți se pară extraordinar mai târziu!

Ok, speranța nu e cu tine, nu mai ai speranță. De ce? Gândește-te puțin: când ai dăruit speranță ultima oară? Dăruind vei dobândi. De aceea nu mai ai – pentru că nu ai mai produs și nu ai mai dăruit speranță de ceva vreme. Te-ai gândit la asta? Când ai dăruit speranță ultima oară?

Dacă ai dăruit și te-ai oprit la un moment dat, ai lăsat loc tristeții. Atunci când dăruiești speranță este foarte probabil să primești lovituri, să fii abuzat (unii oameni tind să-i abuzeze pe cei care-i ajută). Dacă ți s-au întâmplat toate aceste lucruri înseamnă că ești pe drumul cel bun! Înseamnă că speranța ta e valoroasă, e bună, are efect. Trebuie să continui să o produci! Nu dăruiești speranță ca să primești ceva. Dăruiești speranță ca să ajuți. NU te opri! Continuă să produci speranță, fii un producător de speranță. Ca o fântână arteziană. A speranței. Iar Tristețea va pleca. Tristețea nu iubește speranța. Vei primi lovituri, exact ca să te întristezi și să nu mai produci speranță.  E semnul că Tristețea își face bagajele ). Și îți mai aruncă câte o vază în cap. Pentru că nu încape în troller și speră că o vei primi înapoi pe canapea.

Indiferență. 2 pastile pe zi. Și speranță după fiecare masă. Și înainte de culcare. Până la urmă, iritată de perseverența ta și în lipsă de vaze, tristețea va pleca. Nimeni și nimic, nicio stare nu rămâne, dacă nu ne poate cuceri. Nicio stare nu rămâne pe locul doi. Dacă îngenunchezi în fața tristeții va rămâne. Pentru a domina. Dacă te ridici, greu, dar te ridici, dacă produci speranță și tratezi tristețea cu indiferentă, va pleca. Are și tristeâea orgoliul ei.

Va rămâne Speranța, fântâna ta arteziană. Va crește în tine, va îndepărta praful și mizeria, va străluci în soare. Iar soarele înseamnă zâmbet.

Dragul meu cititor, fii un producător de speranță. Dă speranța oricui. Oricui, oricum. Oricâte lovituri vei primi, oricât de greu îți va fi, nu te opri din producția de speranță. Într-o zi, speranța se va întoarce la tine. Nu, azi, nu mâine, nu poimâine. Atunci când vei avea cea mai mare nevoie. De Speranță. 

 

One Reply to “Nimeni nu are voie să-ți dea tristețe”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *