Față de noi-înșine în primul rând, pentru că toate acțiunile noastre externe au efect asupra noastră. Subconștientul este ca un prieten ce ne este mereu alături, iar noi îl pocnim zilnic.
Cum să fii mai bun? Rețeta e simplă: nu reacționa rapid.
Dacă reacționezi repede, vei da cuvântul creierului reptilian, care iți va pune pe tavă emoții, iar cea care acționează cel mai rapid dintre toate emoțiile este frica.
Frica este o emoție minunată, care ne-a protejat atâția ani, deci apelăm la ea cu multă încredere. Este ca un fel de Agent 007. Dacă te ataca ursul, acum mii de ani, ce emoție cereai creierului reptilian? Compasiunea? Te mânca ursul. Cereai doze mari de frică red bull. Iar frica rezolva situația: prin fugă sau agresivitate. Poate te îndemna să te lupți cu ursul. Dacă era un ursuleț așa, mai drăguț, cu care aveai șanse. Altfel, nu.
În oraș nu există urși. Și atunci ursul e celălalt. Orice persoană nouă care intră în contact cu tine. Orice persoană care nu seamănă cu tine (poate e un urs?). Orice persoană care îți propune ceva nou. Orice persoană cu unghii foarte lungi :)) Oricine spune ceva despre tine (e o atingere străină, poate fi o labă de urs și cred că am simțit puțin și gheaarellleee). Cum reacționăm? Rapid. Cine e primul la coadă când reacționăm rapid? Creierul reptilian. Cu frica lui cu tot.
Deci: stai. Cugetă. Nu reacționa. Dacă nu reacționezi pe loc, celelalte doamne din mintea ta, care stau la coadă, vor ajunge în față. De exemplu, Compasiunea, care stă mereu la coada cozilor. Dă-i timp să ajungă în față. Ignoră frica care se bâțâie în fața ta, pentru că i-e frică.
Paranteză: mie mi-e frică de frică. Pentru că frica, în lumea modernă unde ursul nu este mult mai mare decât noi, ci este un ursuleț drăgălaș, adică un coleg/colegă, om de pe stradă, șofer care te claxonează strident, generează agresivitate. Nu e un urs mare, deci o să mă bat cu el. Nu fug, mă bat. Iar agresivitatea generează agresivitate. Celălalt va spune la fel: a, uite un ursuleț drăgălaș. Bine, mă bat cu el, nu fug. Moment în care compasiunea va lua liftul și va coborî din creier în stomac. Confruntările aduc mai întotdeauna regrete. Nu v-a părut niciodată rău că ați reacționat pripit și ați intrat cu cineva într-o confruntare?
Alaltăieri Coreea de Nord a lansat o rachetă care a survolat Japonia și a căzut în ocean de partea cealaltă. Cum ar fi fost să răspundă pe loc japonezii? Sau americanii?
Nu reacționa rapid. Așteaptă. Vezi cine mai e la coadă. Uite-te după Compasiune. De ce să fii tu ursul cel rău? Lasă-l pe celălalt să fie. Și dacă tot e un ursuleț drăgălaș, în loc să-l pocnești, poți să-l mângâi.
Oricum niciodată nu se decide nimic la prima confruntare. Dacă am trăi 24 de ore ca o specie de muște, da, ar merita sa fii ursul, dar trăim mai mult.
Dragul/a meu/mea cititor/oare, reacțiile la ultima mea postare m-au făcut să te îndrăgesc. De aceea îți spun cu tot dragul: stai! Uită-te împrejur. Observă un bondar care face striptease pe o floare. Vorbeste cu o prietena, un prieten, despre starea vremii. Apoi reacționează. Frica va fi într-o groapă, obosită, că nu rezistă mult dacă nu e luată în seamă, iar sfetnicii tăi dragi, raționali, care stau la coadă vor fi încântați. Și, bărboși ca niște hipsteri sau ca cei 7 pitici din Albă ca Zăpada, îți vor da sfaturile cele mai bune. Ieri, la articolul despre Brigitte Macron, au fost și multe persoane care s-au simțit atacate, care au reacționat rapid, agresiv….pe degeaba. Am fost etichetat in fel si chip. Pentru că înțeleseseră greșit ceea ce am scris sau reacționaseră reptilian la cuvântul ”urâtă” din titlu. Care era scris ironic. Dar a fost perceput ca atacul unui urs. Nu era urs.
După ce pleacă frica, s-ar putea să vezi binele. Și e fain să faci mereu bine. E important. Drumul spre bine este lung, foarte lung, dar începe cu bine. Chiar dacă, imediat, celalalt își va proțăpi agresiv steagul în capul tău. Murim ca muștele, azi? Nu. Nici mâine. Putem vorbi poimâine. Ca oamenii, nu ca urșii.
Va plac ardelenii? Sunt faini? Au răbdare.
