Bun și Rău este unul dintre cele mai vechi filtre stereotipale care ne ajută să înțelegem lumea în care trăim. Este una dintre funcțiile stereotipurilor: să ne ajute să înțelegem lucrurile pe care nu ne cunoaștem/înțelegem.
Mecanismele politice sunt, în parte, ascunse – ca urmare folosim acest filtru stereotipal ca să le înțelegem: unii sunt BUNI, alții sunt RĂI.
Cei care sunt BUNI, nu pot fi RĂI și invers, pentru că aceste categorii stereotipale sunt nete (cea mai bună reprezentare a lor este Dumnezeu – Satana. Satana nu poate fi când bun, când rău). Ca urmare, toți cei care folosesc aceste filtre stereotipale pentru interpretarea realității politice, experimentează diverse stări de confuzie, de tipul: Uite Nicușor Dan, cu care am votat și era BUN, acum își dă demisia din partid pentru că s-a poziționat pentru schimbarea Constituției, deci e RĂU. Cum poate fi RĂU, dacă înainte era BUN? Victor Ponta a fost RĂU, pentru că a luat foc clubul Colectiv, apoi a devenit BUN pentru că s-a aliat cu Grindeanu? Lumea nu poate să înțeleagă și nu știe cum să reacționeze.
BUN și RĂU nu există sub forma unor categorii distincte. Binele și Răul coexistă, toți oamenii sunt și buni și răi, să te pui în slujba BINELUI, ca să alungi RĂUL este o structură narativă de basm, iar basmele nu există în realitate. Este adevărat, că le imaginăm și reconstruim realitatea pe structura basmului, dar basmul nu există. Politicienii nu sunt buni sau răi. Sunt buni și răi, nu vei găsi niciodată un bine absolut pe care să-l susții, așa cum nu există rău absolut.
Noi nu știm ce se discută la întâlnirile secrete de la Vila Lac 1, 2, 3, 4….101, de la Snagov și, pentru că nu știm, deci nu înțelegem, ne punem ochelarii stereotipali pe nas și devenim masă de manevră pentru cei care scriu basmele. Pentru că, să nu uităm, cineva compune basmele.
