Parisul rămâne mereu tânăr și se reinventează. M-am bucurat să-l redescopăr proaspăt și surprinzător față de acum un an, doi, trei etc. Are o uimitoare capacitate de regenerare și o vitalitate care te surprind. Rămâne mereu un prieten drag și plin de viață.
Acum, developez câteva amintiri cu zâmbetul pe buze. Diferite în acest an, față de acum anul trecut, acum doi ani, acum trei ani etc.
1. La RER un tip, foarte amabil, ajută turiștii cu informații, în engleză, foarte serviabil. Pare că este acolo ca să-i ajute pe străini. În vagoane vine, vorbește cu tine într-o engleză stricată, este acolo ca să te ajute. Împarte fiecărui călător câte o hârtiuță cu un text în engleză – știți acele hârtiuțe prin care ți se cer bani, apoi respectivul vine să strângă hârtiuțele și banii (dacă îi dai)? Ajunge la mine și îi spun cu o privire aspră, în română: “Nu, mulțumesc”. Se uită la mine speriat și zice, cumva admirativ: “Bă, da’ ce m-ai bunghit”. Strânge toate hârtiuțele și sare speriat din RER la prima spație, uitându-se îngrijorat la mine. Ceilalți călători mă privesc admirativ, iar eu îmi iau o mină de comisar în control, gândindu-mă că în costum și bărbierat aș putea fi așa ceva.
- 2. În stația de metrou și RER Chatelet este un grup de cerșetori cu pancartă pe care scrie: “Refugiens SYRIENS”. Mă duc la ei și-i întreb în română: “ce faceți, mă, aici”? Femeia îmi răspunde de sub broboada “musulmană”: “ce să facem și noi, mamă, cerem și noi bani de o pâine”. Amuzant, nu? Într-un fel da, într-un fel, nu. Am văzut prima oară la Nisa această nouă modă (de a se deghiza în refugiați sirieni) printre cerșetorii din România. Care, printre alte, își făceau nevoile pe stradă, în fața trecătorilor. Și apoi ne întrebăm de ce intră oameni în restaurantele românești și aruncă cockteiluri Molotov. Un gest care nu se poate justifica nicicum. Dar te pune pe gânduri.
- 3. Dar nu românii sunt cea mai mare problemă în Franța. Și aici închei șirul amintirilor anecdotice. Tot în stația Chatelet, una dintre cele mai mari stații de metrou și RER din Paris, eu, în sacou, cu o geantă, uitându-mă puțin dezorientat pe un panou informativ. O țintă perfectă. S-au apropiat doi indivizi de mine. Apoi a mai venit încă unul. Apoi încă unul. Au format un cerc în jurul meu. La un moment-dat, erau 5 indivizi în jurul meu, de aceeași etnie și mi-am dat seama că mă vor îmbrânci, îmi vor lua geanta de mână cu laptopul și vor dispărea în aglomerație. Am profitat de o spărtură în “cerc” și m-am strecurat cu geantă cu tot afară, printre oameni. Am privit în urmă: cei 5 africani s-au uitat unii la alții, au dat nemulțumiți din cap și au plecat din stație. Prada le scăpase. Hehe, eu vin din România, adică din junglă, nu mă jefuiți așa ușor :))
- 4. Acum o amintire plăcută. Francezii sunt foarte zgârciți, ca să lămurim asta din start. Nu lasă bacșiș, nu lasă cum lăsăm noi 10 -20 de bani, cer și 1 eurocent la casă. În aceste condiții am fost suprins de următorul fapt: eram la casă la Carrefour, îmi luasem o apă, o baghetă și niște brânză Franche-Comte, dar nu aveau decât sacoșe mari. de vânzare Am zis ca nu iau. Și tipul din spatele meu mi-a zis: vreți o pungă? Vă dau eu. Și mi-a dat el una, din cele cu care venise de acasă, ca să nu mai cumpere altele noi. Frumos gest. Ei nu cumpără niciodată pungi. Le refolosesc pe cele vechi până se fac franjuri. În aceste condiții, chiar am fost touchat de gestul lui 🙂
- 5. La Paris a apărut un nou tip de autobuz supraetajat. Se numește Bustronome iar la etajul superior este restaurant. Oamenii mănâncă molcom și se uită pe geam la priveliștea pariziană. Iar autobuzul merge încetuț, ca să nu se verse supa 🙂
- 6. Știți că înainte oamenii erau mereu zâmbitori în Franța? Acum nu mai zâmbește nimeni la metrou. E ca la noi. Atentatele… 🙁
- 7. Dar oamenii au rămas săritori. O doamnă m-a dus până la un hotel unde căutam un prieten și m-a așteptat afară ca să vadă dacă l-am găsit. Dacă nu-l găseam, mă ducea la alt hotel
- 8. În fiecare an când merg la Paris îmi place să stau pe Pont Neuf și să le fac semne cu mâna oamenilor care se plimbă cu bateaux-mouche pe Sena. Iar ei îmi răspund mereu veseli. În România, dacă aș saluta vesel oameni necunoscuți, aș primi o sticlă în cap.
- 9. Totuși mi-a rămas în gât corectitudinea politică. La Conferința Internațională la care am participat erau mulți profesori musulmani. Ca urmare, s-a suprimat prânzul, pentru ca era Ramadan și ei nu mâncau până nu apunea soarele. Foarte frumos, numai că la 6 seara, la concluziile Conferinței, vedeam numai pui la rotisor. Ok, e Ramadan, dar eu am ulcer.
- 10. Oamenii stau pe partea dreaptă pe scările rulante, pentru că este foarte sănătos să urci scările, deci mulți oameni le urcă. Și trebuie să le lași loc pe partea stângă. Sănătate în primul rând. Ar trebui să ne gândim și noi la asta. Mai des
- Deși vin dintr-o altă capitală, Parisul mereu mă surprinde cu agitația, zgomotul și dinamismul său. Dar așa cum am spus la început, are o capacitate fantastică de regenerare. Rămâne mereu tânăr, mereu atrăgător și ispititor.
- De aceea, am developat cu drag aceste amintiri:)
