Am văzut că toată lumea se ferește sau face bășcălie de oaie și mi-am amintit că atunci când am fost la Montbelliard, unde am fost invitat să predau la un Master clasa A+, adică cel mai bun din țară pe domeniul Multimedia, am vizitat și castelul din oraș, care este mândria regiunii:
La etajul 1, am găsit o expoziție de sculptura si pictură, la etajul doi, artă modernă,
la ultimul etaj, în Marele Salon, era expusă o ….vacă
Am zâmbit așa în colțul gurii, m-am uitat la ea din toate unghiurile să văd dacă era o simplă vacă sau una atomică sau una care se transformă în focuri de artificii. Nimic. Era o simplă vacă. Pe care francezii o afișau cu mândrie, la loc de cinste, în cel mai frumos salon al castelului. De ce? Pentru că este mândria regiunii. O arată străinilor care vizitează castelul, apoi străinii respectivi află așa cum am aflat și eu despre extraordinara brânză marca Franche Comte, unică în Franța – care, într-adevăr este foarte bună, am mâncat tot timpul cât am stat acolo și am adus și în România o bucată 🙂 Iar vaca este un animal important, pentru că dă lapte, brânză, carne, este temelia unei familii etc.
Deci francezii afișează la loc de cinste vaca, care este un fel de simbol al regiunii, iar noi fugim de oaie, când auzim că poate fi o componentă a brandului de țară. De ce? Pentru că în raport cu străinii, noi avem niște complexe. Ne simțim inferiori și atunci, exact așa cum un locuitor de la sat vrea să arate că e deștept și bogat în fața orășenilor, tot așa și noi, vrem să arătăm că nu suntem europeni de mâna a doua, că suntem fantastici, extraordinari, deci nu oi. Sau oieri. Gândire care ne arată exact complexele. Știți ce caută francezii care vin în România? Natură, produse ecologice, aer curat, adică viața așa cum e ea, profundă și adevărată, pe are ei nu o mai au. La fel și Prințul Charles, care a cumpărat o casă într-un sat, nu un apartament la oraș. Când am fost în Germania, la castelul Neuschwanstein, de lângă Munchen, seara la pensiune am văzut la televizor o emisiune de două ore despre vaci și oi. În care vacile și oile erau divinizate pe îndelete. Ultimii doi prieteni francezi care au venit în România m-au rugat să-i duc într-un loc pot vedea căpițe de fân, pentru că la ei nu mai există. Și i-am dus la mine acasă, în Țara Moților, unde încă se mai cosește de mână, nu cu cositoare electrică. Un prieten elvețian m-a rugat să-l duc într-un loc unde mai poate mânca iaurt natural. La ei nu mai există. În Franța toți oamenii bogați au case la țară și locuiesc acolo cât pot de mult, ca să mănânce natural, direct de la animal, oaie sau ce o fi, să respire aer curat etc. În sudul Franței, în toate satele aflate la 50-100 de kilometri de țărm in interiorul țării locuiesc oameni din Monaco extrem de bogați. Curțile sunt pline de Mercedesuri și de alte mașini scumpe, iar oamenii respectivi preferă să facă naveta în fiecare zi pe drumuri de munte, unde se formează imense ambuteiaje de Mercedesuri, în loc să locuiască în aglomerația din Monaco. În Monaco ar vrea să locuiască românii. Și să ajungă ca Mihaela Rădulescu, un Michael Jackson feminin muribund.
Directorul Laboratorului de Cercetare din Nisa nu locuiește în oraș. Locuiește într-un sat. Face naveta zilnic. Și încearcă cât mai mult să trăiască viața de care ne e nouă rușine. Că noi vrem să ne îmbrăcăm scump, să avem mașini de lux și să mergem în Loft. Adică să fim un fel de Trump. Apoi râdem de Trump, adică râdem de noi. Francezii cumpără Duster și Logan și încearcă să ducă o viață cât mai naturală, la țară.
Da, este adevărat, avem miniștri prost pregătiți, de care te sperii când iau o decizie sau când deschid gura. PSD-ul e un exemplu cras de incompetență. Pentru că oamenii de valoare nu mai intră în politică. Și atunci ne conduc cei care au mai rămas, de la Școlile de vară ale Securiștilor de dinainte de 1989. Iar noi facem tot ce putem ca să le punem bețe în roate, deși unii poate vor să facă lucruri bune. De Boc am râs cât ne-au ținut puterile cât a fost prim-ministru, îi spuneam Boc face Poc etc. Boc s-a dus frumos la Cluj și și-a luat revanșa. A făcut din acel oraș cel mai dezirabil loc al tinerilor din România. Cine? Boc care fac Poc? Se simte cineva ipocrit când îl laudă acum, după ce înainte îl acoperea cu noroi? Nu.
Olguța Vasilescu a fost portavocea feminină din partidul lui Corneliu Vadim Tudor. Se întreceau în mizerii. Apoi a intrat în PSD și se pare că s-a apucat de treabă. A făcut la Craiova stadion, cei care locuiesc în oraș spune că este un fel de Boc al sudului. Pe urmă, a ajuns Ministrul Muncii, s-a dus la ONU și a vorbit stâlcit engleză. Toată țara s-a cutremurat de râs: “cum să nu știi să vorbești engleză”? S-a activat din nou complexul țăranului care merge la oraș. Cum adică, ai mers la oraș și nu ai știut să vorbești limba orășenilor? Ești de râsul satului. Dar nu s-a întrebat nimeni câți dintre miniștrii francezi, germani, italieni, vorbesc limba engleză. Și câți dintre cei care o vorbesc, o fac corect. Fără un accent îngrozitor, care îți distruge urechile. Dar ei nu au acest complex. Pentru ei este important să știe limba lor, sunt mândri ca sunt francezi, italieni, germani și nu li se pare că trebuie să vorbească engleză ca să pară altceva. Șocul cel mai mare a fost când l-am întâlnit la o conferință internațională pe Bernard Miege, celebrul Bernard Miege, autorul celor mai importante lucrări de antropologie politică, printre care amintesc numai Mituri și Mitologii Politice, carte întemeietoare în Științele Politice. Deci l-am văzut, cu stupefacție, pe Bernard Miege cum își pune căștile de traducere simultană în urechi, ca să înțeleagă discursul unui profesor englez. Și am avut, la rândul meu, șocul țăranului român: Bernard Miege nu știe engleză? Cum e posibil așa ceva? Nu, nu știe. Și este cel mai reputat profesor și cercetător european în Antropologia Comunicării Politice. Toți studenții care studiază Antropologia Comunicării, Știintele Comunicării, Științe Politice etc i-au citit cărțile.
Dar noi știm engleză. Vorbim perfect această limă. Și lucrăm pe salarii de nimic, pentru Carrefour, Auchan, mari corporații, care ne iau frumos banii și îi duc în țările lor. Ne exploatează ca pe oi, pe salarii de nimic. Dar noi știm limba engleză, suntem oi poliglote. Și nu ne poate lua nimeni asta.
Și poate ne merităm oaia chiar pe steagul național. Uitați-vă ce rapid ne grupăm în turme pe un anumit subiect, ce rapid se formează o opinie comună pe un anumit subiect, ce mult copiem ce fac alții, ce mult râdem pe subiectele pe care ne spun alții să râdem…..Comportament de turmă.
Eu sunt mândru că sunt român. Bunicii mei au crescut oi în vârful dealului, verii și unchii mei fac în continuare asta, iar eu mă bucur să merg în Țara Moților ca să să regăsesc oameni verticali, care s-au format acolo, printre oi. Tatăl meu a coborât din vârful muntelui și a mers la școală. Și a ajuns unul dintre cei mai mari oameni ai Ardealului. Spunea mereu că vrea să mă ducă în vârful dealului la coasă, pentru că acolo se formează oameni adevărați.
Miorița este un basm întemeietor al neamului românesc. Oaia este un element întemeietor al poporului român. Nu BMW-ul, nu Loft-ul, nu Mall-urile.
Să nu ne temem de oaie. Să nu fugim de identitatea noastră, ci să fim mândri de ea.
