Am scris această postare, după ce m-am uitat aseară la Eurovision (eram și mai sunt foarte bolnav, deci am stat în pat țintuit la televizor) și am văzut o trupă care reprezenta România cu niște motive folclorice ale altor țări. Yodlere.
Apoi am avut o discuție pe Facebook și cineva a scris:
“Sunt mandra atunci cand tineri din Romania reusesc sa treaca de bariera economica si culturala care tine de nivelul nostru de dezvoltare”. Ceea ce mi-a adus aminte că îmi doresc demult să scriu un articol despre complexele românești. Nu există niciun fel de bariere economice și culturale. Nici nu suntem o țară în curs de dezvoltare. Dar avem o mulțime de complexe.
Așadar: nu ar trebui deloc să fim complexați. Noi trăim cu impresia că suntem un sat, undeva la marginea civilizației și, din multe puncte de vedere, suntem. Ca urmare credem mereu că trebuie să fim altceva decât ceea ce suntem, adică români, ca să fim primiți în “lumea civilizată”, ca să fim primiți la oraș, după ce plecăm din satul natal. Și atunci: scriem în engleză, amestecăm cuvinte englezești cu cuvinte românești (asta am văzut ca e ultima modă “e o chestie huge, omule!”), cântăm yodlere la Eurovision etc. Nu ar trebui să fim complexați. Faptul că trăim în acest “sat” înseamnă o mulțime de avantaje. Iată-le:
- e adevărat ca din multe puncte de vedere trăim într-un sat, ceea ce este ilustrat de faptul că discutăm despre ce este familia tradițională, iar serialul românesc cu cea mai mare audiență este “Las Fierbinți” , Dar, în România încă mai poți să-ți întemeiezi o familie. În alte țări, nu prea. Oamenii nu se mai căsătoresc în Franța, Marea Britanie etc. Să luăm cazul Franței, pe care îl cunosc foarte bine, pentru că predau acolo: tinerii se iubesc, trăiesc împreună, se căsătoresc sau nu (de obicei nu se căsătoresc, pentru că statul acordă ajutoare financiare importante, de până la 1.500 de euro pe lună mamelor singure, deci e mai rentabil să nu treci pe la Starea Civilă), fac copii, apoi la 30 de ani se despart (divorțează), apoi se îndrăgostesc din nou, stau cu altă persoană, fac din nou copii (în Franța a rulat un film de succes “Cu cine las copiii”, foarte relevant pentru situția de fapt), apoi pe la 40-50 de ani își găsesc iubirea vieții, care este alta decât primele două. Asta pare greu de conceput în România, unde femeile și bărbații arată de 70 de ani, după ce depășesc 50. În Franța, bărbații și femeile de 60-70 de ani sunt supli/suple (nu am văzut niciun supraponderal francez), aleargă zilnic, merg cu bicicletele, dansează (toți sunt înscriși la cursuri de dans etc). De ce își găsesc iubirea vieții lor la 60 de ani? Pentru că pe la 40-60 de ani încep, în sfârșit, să aibă un nivel de bunăstare și o viață fără griji, adică pot iubi fără stres. Ies la pensie, își iau mașină cu dormitor și lumea în cap: se îndrăgostesc și pleacă să vadă lumea. După 80 de ani încep să îmbătrânească. Deci, în România încă îți poți face o familie, încă vor să se căsătorească oamenii, încă poți visa că trăiești cu un om până la sfârșitul vieții. Încă.
- În România, tinerii își găsesc de lucru. În Franța, nu. 25% dintre tinerii sub 25 de ani sunt șomeri. Peste 90% dintre cerșetorii de pe străzi au sub 30 de ani (romii nu se pun la socoteală). Eu am fost șocat să văd asta, dar în Franța e normal, iar oamenii le dau bani tinerilor care cerșesc, pentru că știu cât de greu este să-ți găsești un loc de muncă dacă ești tânăr. În România post-revoluție oamenii în vârstă sunt percepuți ca foști comuniști iar multinaționalele și companiile, în general, preferă tineri. În Franța e invers. Companiile preferă oameni cu experiență. Multă experiență. Deci e mai ușor să găsești un loc de muncă la 40 de ani, decât la 20. Atunci când vizitați obiective turistice în Franța sau în alte țări uitați-vă în jur: majoritatea turiștilor sunt bătrâni. Tinerii nu au bani să viziteze sau dacă au bani, nu au timp, pentru că lucrează. Zilele trecute mi-a scris un mail cel mai bun student pe care l-am avut la Master 1 INFOCOM, la Nisa. Au trecut 2 ani și nu și-a găsit un loc de muncă. Voia să se apuce de personal branding online, cursul predat de mine, ca să câștige bani și mi-a cerut sfaturi. L-am ajutat cu plăcere. Cu ce știe el să facă (grafică și design web – e un artist in domeniu – cu abilitățile lui de a produce și distribui conținut online text și video, era demult angajat în România ). La cel mai bun master din Franța, la care am predat în februarie, la Montbelliard, Master clasa A+ veniseră mulți studenți care terminaseră alte mastere și nu-și găsiseră de lucru. Veniseră la Master clasa A+ – cu diplomă A+ sigur vor găsi un loc de muncă. La finalul cursului pe care l-am susținut la anul III Licență, în noiembrie la Nisa, studenții m-au întrebat dacă toți oamenii din România sunt așa de faini ca mine. Și dacă da, mi-au spus că și-ar dori să vină să caute de lucru și să trăiască în țara noastră. Și da, le-am spus că toți românii sunt faini ca mine 🙂 Să vină 🙂 Deci bucurați-vă că trăiți în România, aici tineri au locuri de muncă. În Franța, nu. În Franța toți studenții muncesc pe durata studiilor ca femeie de serviciu, încărcător-descărcător la Carrefour, casieră la Pizza Hut și sunt fericiți că au aceste locuri de muncă – se numesc job etudiant (sunt numai pentru studenți). După terminarea facultății nu vor mai prinde un job (iar la job etudiant câștigă 700 de euro pe lună, part time). Ca o paranteza, studentii francezi lucreaza in timpul saptamanii si in weekend invata. Nu au timp sa iasa noptile prin cluburi. Deci bucura-te ca esti roman 🙂
- Una este să-ți formezi o părere despre o țară ca turist și alta este să trăiești în locul respectiv. Multă lume vizitează o țară străină și spune: waw, ce fain e la Paris, ce mi-aș dori să trăiesc acolo. Orice loc din lume e frumos când mergi ca turist. Eu cunosc Parisul ca Bucureștiul și îl cunosc bine pentru că am stat mult și am mers de multe ori cu mașina personală, din România. Bucureștiul e un oraș foarte sigur. În București poți să mergi noaptea pe străzi și nu pățești nimic. La Paris nu e așa. Francezii nu umblă niciodată cu bani în buzunar. Absolut niciodată. Ei plătesc numai cu cardul. La aeroport, la Nisa, vameșul nu m-a crezut când am spus că am bani în buzunar. M-a pus să-i arăt și a fost șocat să vadă 1.500 de euro cash. Totul se plătește prin transfer bancar, totul se plătește cu card. Pentru că banii se fură. Numai un locuitor dintr-un sat, cum sunt eu, merge cu bani în buzunar (jumătate pe card, jumătate în buzunar). Pentru că la noi nu se fură. Iar numărul infracțiunilor cu violență este mic. În Franța este foarte mare! O fată singură care umblă noaptea pe străzi nu are nicio șansă să ajunga neagresată acasă. Și foarte multe șanse să fie agresată ziua. La Marsilia organizatorii conferintei ne-au spus să nu ne deplasăm seara în grupuri mai mici de 4 persoane. Iar eu eram foarte valoros, pentru ca eram barbat deci eram cautat ca stalp al grupului 🙂 Așadar, cum este în satul nostru, România?
- Nu suntem cu nimic mai prejos, nici intelectual, nici fizic față de cei care locuiesc în alte țări. Eu sunt foarte mândru că sunt român. Vorbesc franceza cu accent de italian, nu știu de ce, motiv pentru care multă lume crede că sunt din Italia. Iar eu spun mereu că sunt român. Când predau, primul lucru pe care îl spun este că sunt român. Apoi le arăt că sunt la fel de bun sau mai bun decât un francez sau orice altă persoană. Și întotdeauna reușesc. La Nisa, cursurile mele au fost evaluate cu calificativul – cele mai bune cursuri pe universitate – ceea ce face să primesc din ce în ce mai multe invitații pentru noi cursuri în fiecare an. La Montbellliard, la Master clasa A+, am avut cele mai bune calificative pe Universitate. Sunt mândru că sunt român. Nu am niciun complex. La cursuri și la prezentarea primei Teorii Social Media îmi pun mereu insigne cu steagul României în piept (cum se vede și în fotografie, exact în momentul când primeam invitația să predau la Universitatea Internațională din Monaco).
Și nu aș face niciodată o muncă sub nivelul meu profesional. Am mândrie și demnitate. Cu toate acestea, mulți români prestează în străinătate munci cu mult sub calificarea lor. La hotelul unde stau la Nisa, toate femeile de serviciu sunt românce. Una este absolventă de ASE. De ce spală veceuri? Pentru că nu știe limba franceză. Mi-a zis că stă 5 ani ca femeie de serviciu, apoi se întoarce în România – în Franța, dacă lucrezi 5 ani cu carte de muncă primești pensie 500 de euro – dar după 5 ani a rămas tot la Nisa. Și tot ca femeie de serviciu. De ce? Pentru că nu e așa de rău și s-a obișnuit. Face curat prin casele unor franțuzoaice bogate, câștigă foarte bine. Ar putea câștiga mai bine, dar se simte bine așa. Nu suntem inferiori numănui, ne complacem în situația asta. Acceptăm să fim inferiori. Toți românii care au plecat din țară au de lucru, se descurcă, se bat cot la cot cu locuitorii țării respective și reușesc. De ce? Suntem deștepți și descurcăreți. Complexele sunt false. Noi ni le facem singuri. Ele nu există. Pentru că toată lumea se uita urât la numerele mașinii mele în toate țările: Elveția, mai ales, dar și Germania, Franța, Italia (în Italia, la Siena, în Toscana, am întrebat o româncă de ce se uită toți urât la numerele mașinii mele și mi-a spus: aseară un român a omorât o pensionară italiancă ca să-i fure 100 de euro), Olanda, Luxemburg, mai puțin Belgia, am făcut următorul lucru – am pus un sticker imens pe portbagaj cu textul “I love Romania”. În Germania, prin parcări, mă întrebau: e mașina dvs și sunteți din România? Adică o Skoda Octavia. Ei credeau că românii nu au bani să-și cumpere mașini. - În România, în satul nostru, știi că dacă te înșală partenerul/partenera, în majoritatea cazurilor, o face cu o persoană de sex opus. În alte țări, nu. Aici ea se uită cu grijă la cea mai bună prietenă a lui. O supraveghează. Cum ar fi să-și facă griji și în ceea ce-l privește pe cel mai bun prieten al lui? Și invers. Ne-am uitat cu toții cu spaimă, cum refugiații agresau femei în Germania, după ce puseseră piciorul acolo. Am fost șocați să aflăm asta. Și eu am fost surprins când am intrat într-o toaletă dintr-o benzinările din Germania și am văzut deasupra pisoarelor un poster imens cu o femeie sexy într-o poziție lascivă. Pusă acolo ca să te relaxezi când mergi la toaletă (nu am găsit alt cuvânt și mi se pare destul de nefericit) :). I-am spus fostei meie prietene cum stau lucrurile la toaleta bărbaților și mi-a spus că stau la fel la toaleta femeilor. Numai că acolo se afla un poster imens cu un bărbat. Iar la ieșire le aștepta un automat cu vibratoare de unică folosință, ca să nu se plictisească în drumurile lungi pe autostradă. La noi femeile nu-și cumpără vibratoare de unică folosință ca să nu se plictisească pe autostradă și prefer România. În Franța dar mai ales în Germania, există o puternică industrie erotică. Gestul refugiaților nu este scuzabil sub nicio formă, dar șocul lor la contactul cu această civilizație este de înțeles. Mai ales că ei vin dintr-un sat unde femeia practic nu există, pentru că este acoperită din cap până în picioare. Să mai spunem cum este la Amsterdam? Nu mai spunem 🙂
- Avem impresia că în alte țări se câștigă mai bine, decât la noi în sat. Da, se câștigă mai bine, dar se muncește pe măsură. În Franța, salariul minim este de 1.200 de euro, dar cheltuielile cu o locuință închiriată sunt cam de 1000 de euro (total), deci îți rămân 200 de euro ca să trăiești o lună întreagă. De aceea mai ales românii, dar și francezii fac ore suplimentare. Lucrează sâmbăta și duminica. De acolo câștigă banii din care trăiesc. Orele suplimentare se plătesc bine. Ca urmare, mulți medici români fac sindromul de burn out. Câștigă bine, dar muncesc până nu mai pot. Unui radiolog român de la Montbelliard i s-a dezlipit retina. Eu am fost invitat să țin ore la Master clasa A+ la Montbelliard, mi s-au plătit avion, cazare și orele. Am câștigat într-o săptămână salariul de aici pe o lună. Dar săptămâna aceea am predat câte 8 ore pe zi, zilnic. Ceea ce în sistemul universitar nu se întâmplă nici în România, nici în Franța. Se predau 8 ore pe zi maximum 3 zile. Francezii m-au plătit, au adus cel mai bun specialist Social Media de la 2.500 km și m-au exploatat la maximum, ca să scoată toate cunoștințele de la mine și banii pe care i-au cheltuit, cu drumul si cazarea mea. După 5 zile în care am predat 8 ore pe zi, la nivel Master A+, eram frânt de oboseală. Am predat un curs de semestru într-o săptmână. Dar am rezistat, iar la final am avut cele mai bune evaluări pe Universitate. Și, după evaluări, decanul m-a invitat la el acasă, la o cină regească, m-a plimbat o zi întreagă prin Elveția. Dar asta după. După ce ai arătat cine ești și ce poți. Nu toți pot. Deci nu ne place la noi în sat, în România, dar câți ar fi dispuși să lucreze, cum se lucrează la oraș, în țările la care visăm?
- Noi încă mai credem în Dumnezeu. Poate părea o prostie, dar nu este. Iar credința în Dumnezeu te face bun. Afli cum este doar când nu o mai ai.
- Oamenii din Franța sunt mai stresați decît suntem noi. Antidepresivele, drogurile, alcoolul sunt la ordinea zilei. Toată lumea bea. Zilnic. Foarte mulți iau antidepresive. În Paradis, la Nisa. Pare șocant, nu? Și nu vezi asta, când ești turist.
- În alte orașe, din alte țări, se trăiește tot cam ca la noi. Mergi la aceleași hypermarketuri, dar nu ai non-stopuri (În Franța, Italia, Germania nu există magazine non-stop). În rest, cam tot ceea ce există în alte țări există și la noi – ca rezultat al globalizării. La noi viața de noapte e până dimineața. La ei, până la ora 1, maximum 2.
- Noi mai avem urși, lupi, căpițe de fân (au venit niște prieteni din Franța special ca să vadă căpițe de fân). Ne batem joc de ceea ce avem. Și avem un sistem sanitar care este la pământ. Fugim nebunește după bani, modelele ne sunt pitzipoance și cocalari care-și cumpără mașini scumpe și cheltuiesc zeci de mii de euro la Lofturi. Dar suntem un popor fain, sufletst și cuminte. Un popor cum nu am mai întâlnit.
