Nu în forma în care este acum. Peste 10 ani telefoanele vor dispărea și vor avea forma unor aplicații, care vor evolua ca Asistenți Personali Inteligenți Web 3.0 cu formă umanoidă.
Acest partener va avea o formă hibridă virtual-real, anunțată cumva de Pokemoni. Soțul/soția noastră va fi un fel de Pokemon (atrăgător bineînțeles), care va face parte din viața noastră într-o formă la granița dintre real și virtual, ceea ce-l va face foarte dezirabil, pentru că și viața noastră va fi la granița dintre virtual și real, peste 20 de ani. Exact unde se va afla partenerul nostru. Noi face drumul spre virtual. El face drumul spre real și ne vom întâlni la mijloc.
Este interesant de urmărit stadiul jocului Pokemon Go. Reprezentările sunt vânate, prinse în telefon, apoi sunt plimbate (dacă te plimbi cu Pokemonul primești la fiecare kilometru câte o bomboană, cu care îl hrănești), deci respectiva creatură este hrănită, crescută în telefon, ceea ce cumva îndeplinește dorința, de multe ori nematerializată a partenerului, de a-l modela pe celălalt. Pokemonul, crescut acum în telefon, va ajunge la maturitate, pentru a deveni pe urmele Lolitei, un partener de viață. Cu forma/comportamentul dorite de noi. Nu va divorța niciodată, nu se va îmbolnăvi, se va certa cu noi, doar dacă îi cerem să facă asta. Cuvântul ”facil’ determină toate schimbările Web-ului. ‘Ceea ce se întâmplă acum în jocul Pokemon Go (felul în care se joacă) reflectă stadiul infantil al unei relații. Va evolua. Dispariția telefonului și înlocuirea sa cu un Asistent Personal, în 3D și apoi în 4D, va deschide calea spre reprezentarea partenerului de viață artificial. Gândiți-vă cît de dependenți sunteți acum de telefon, care este un dispozitiv greoi fără aparență umană. Încercați să vă imaginați cum va evolua această dependență după ce dispozitivul va avea formă umană și ne va îndeplini toate dorințele înainte de a le exprima. Pentru noi este un dispozitiv străin, pentru că ne-am născut fără el. Dar lucrurile se schimbă. Se nasc oameni care se familiarizează de mici cu dispozitivul. Dacă noi suntem dependenți cum vor fi ei. Aici deschid o mică paranteză: sunt membru al Laboratorului de cercetare SIC.Lab Mediterrannee și una dintre colegele mele a dovedit științific dependența de rețelele sociale (prin telefon), după ce a petrecut 4 ani deghizată în supraveghetoare, într-o școală din Nisa pentru a face observație participativă. Rezultatele cercetării sale validează un lucru pe care îl știam toți – dependența de rețelele sociale, prin telefon. Acum această dependență este dovedită științific.
Iar drumul spre partenerul virtual este fără întoarcere. După ce te-ai obișnuit să petreci mult timp în compania partenerului virtual Pokemonul-cu-numele-care-iti-place-tie, ti se va părea extrem de dificil să construiești o relație cu o persoană reală. Cu probleme reale, cu o personalitate pe care nu o controlezi tu, cu boli, cu toate, cu riduri….cu burtă… 🙂
Vi se pare că realitatea virtuală este o chestiune departe de noi? Uitați-vă câtă lume merge la Comic Con. Uitați-vă câtă lume trăiește în lumea virtuală a jocurilor pe calculator. Unde se reprezintă printr-un personaj, leagă relații cu alte personaje și trăiește o viață foarte intensă acolo,. Granița dintre real și virtual se risipește din ce în ce mai mult.
Citiți și Chiar o să ne căsătorim cu telefonul mobil
Resurse utile:
Strategia Facebook pentru următorii 10 ani
Teoriile mele Social Media care s-au adeverit
Acest text conține idei originale este proprietatea lect. univ. dr. Horea Mihai Bădău și nu poate fi reprodus parțial sau integral fără acordul autorului
@copyright 2017
