Povestea vieții mele (I)

Sunt fiul unui moț și al unei oltence care a lăsat Oltenia de dragul lui și a fugit la el, în Ardeal.

Tata s-a născut pe un vârf de deal, știți un deal din acela din Țara Moților, cu trei case în vârf, cu căpițe de fân și cu urși care stau la o țigară pe marginea drumului care șerpuiește prin păduri până sus. O țigară din coceni de porumb, desigur.

De pe vârful dealului unde s-a născut tatăl meu se vede Muntele Găina, un munte important pentru noi, moții. Acolo e Târgul de Fete, unde mergeai să-ți găsești aleasa, pentru că în cele trei case din vârful dealului optiunile erau limitate. După ce o luai de la Târg și o jucai o horă câteva duminici, o duceai acasă la tine. Din secunda în care trecea pragul casei tale, trebuia sa o iei de nevastă, nu mai exista drum de întoarcere. Nu puteai să joci șotron, pe prag, să țopăi înainte și-napoi, nimic. La noi moațele sunt ocoșe si nu cred că mai este nevoie să traduc acest cuvânt – este destul de relevant modul în care sună 🙂 )

Deci acolo s-a născut tata. Într-o familie de 9 frați și surori. Îi plăcea mult să meargă la școală. Cobora în fiecare zi dealul, 2 ore, până la șosea, ca sa ia cursa de Câmpeni și apoi urca dealul 3 ore, ca sa ajungă înapoi acasă. Poate părea un fel de fitness, dar iarna lucrurile deveneau extrem de dificile, pentru că, evident, nu existau utilaje de deszăpezire pe deal, iar boii, singurii demni de acest nume, se puneau la car numai vara. Așa că tata lupta cu zăpezile neobosit și mergea la școală, la Câmpeni, pentru că-i plăcea. După ce a terminat 8 clase, dascălii tatei au urcat dealul 3 ore (nu cred că le-a plăcut asta) special ca să vorbească cu bunicii mei și să-i convingă să-l dea pe tata la scoală mai departe, adică la liceu, la Turda. Nu au reușit. Bunicii mei, munteni, știau așa: noi ne naștem și trăim aici pe munte (deal), iar familia trebuie sa muncească pământul, să meargă cu vitele, oile. Altfel viata se oprește. Paranteză: am și acum o mătușă (sora lui tata) într-una dintre casele din vârful dealului. Are peste 80 de ani și nu a mai coborât de 20 de ani de pe deal. S-a îmbolnăvit, verii mei au încercat să o convingă să meargă la doctor, dar a răspuns mereu cu încăpățânare: ”io’s munteancă, nu cobor de pe deal, ma vindec aici”. Si s-a vindecat. Cu ierburi, cu ajutorul lui Dumnezeu….pentru ca acolo, în vârful dealului, Dumnezeu există. Și e în fiecare apus care coboară, ca o binecuvântare pe pantele repezi, printre caprioare care fug sfioase. Dar numai cand te apropii. Mai întâi te lasă să te apropii, poate prind o poză pe Facebook, după care pleacă grațioase. Să consulte newsfeed-ul ascunse în tufișuri.

Așadar, bunicii nu au vrut să-l lase pe tata la liceu. Așa că, tata a plecat, singur. A plecat la Turda, uite-așa, singur-singurel, a stat la internat, s-a hrănit cu ce a putut și a rupt cartea (nu am găsit alt termen). A terminat liceul la Turda, după care a dat examen la Facultatea de Construcții la Cluj (atunci se construia mult, era facultatea cea mai la modă). A intrat primul și a terminat șef de promoție. A ajuns Directorului Trustului de Construcții cu sediul central la Cluj-Napoca, ceea ce însemna că se ocupa de toate construcțiile din zona Ardealului. Inventator, mama păstra tăieturi îngălbenite cu invențiile sale, medaliat cu ”Ordinul Muncii Clasa a III-a” și alte 3 medalii grele pe care le cântăream în palmă, cu religiozitate, iîn genunchi, lângă sertarele sale din bibliotecă. Pentru că tata a făcut o bibliotecă imensă în casă: cu peste 600 de volume. Și mama și-a dorit mult asta, deci biblioteca au construit-o împreună. Era imensă și acolo m-am zbânțuit și dănțuit toate copilăria – printre cărți. După ce le-am terminat pe toate (cele pe care le înțelegeam), m-am dus la Biblioteca Județeană și am continuat să citesc nesățios, până când am epuizat toate cărțile și de acolo. Ca urmare, mi-au făcut permis la secția pentru adulți și m-am simțit adult, deși nu eram. Apropo de asta: am avut mereu o mare frustrare, când eram mic și nu știam să citesc, (sora mea imi mai citea din cărți dar trebuia să mă rog mult de ea și sesiunile erau scurte) așa că am așteptat cu nerăbdare să învăț. După ce am învățat să citesc, am avut sentimentul că am obținut un permis de liberă trecere în Univers și l-am exploatat la maximum. Am citit tot ce se putea citi.

Deci tata devenise unul dintre cei mai respectați oameni din Cluj-Napoca si toată lumea spunea despre el că era un om foarte cinstit și cumsecade. Ani de-a rândul m-am întâlnit pe stradă, la Cluj, cu oameni care-mi spuneau că semăn cu tata, îmi strângeau mâna, și-mi spuneau cât de mult i-a ajutat tatăl meu. Cineva mi-a reparat gratuit bicicleta mea la mâna a doua (care se strica săptămânal) pana la vârsta de 12 ani și mi-a povestit cât de mult i-a ajutat tata pe oamenii din Cluj. Și pe el. Acestea au fost cele mai frumoase momente din viata mea. Asta e punctul meu slab și acum: dacă-mi spui că semăn cu tata, mă înmoi ca fularul. A fost invitat să faca construcții în Franța, Germania, Cehoslovacia, să-și pună în practică invențiile (i-am văzut și eu o invenție la Zlatna, un imens coș al uzinei, care urcă pe deal într-un mod original – oamenii spun că e făcut de tata, că să nu polueze orașul și sunt mândri de munca lui), am poze cu el si cu mama, din fața Turnului Eiffel. O femeie foarte frumoasă. Se spunea că era cea mai frumoasă femeie din Cluj. Eu cred aceste legende. 🙂

Deși era extrem de cunoscut și înstărit (aveam doua mașini, apartament în cartierul Andrei Mureșanu, un fel de Primăverii din București, într-un bloc făcut de tata, cu centrală termică etc), rămăsese un om extrem de modest: nu statea deloc în birou, mergea mereu pe șantier si lucra cot la cot cu oamenii, ceea ce o exaspera pe mama, care-l certa mereu că nu mănâncă, ca se epuizeaza, că nu e bine…Si n-a fost bine. Dar tata a vrut mereu să fie lângă oameni, si-l iubesc pentru asta. In fine, a facut ulcer, îl am si eu….Si…ma astepta. Și-a dorit foarte mult un băiat. Spunea mereu că dorește să aibă un băiat care să ajungă ce a ajuns el, fără să treacă prin greutățile prin care a trecut el. Mai întâi s-a născut sora mea. După 7 ani, eu. Când a auzit că are băiat, tata a băut, prima oara în viața lui, 2 beri și apoi a condus până la spital, moment care a devenit o legenda printre rudele mele 🙂 ) Tata nu vorbea mult. Se spunea despre el că iese soarele atunci cand spune o vorba. Nici nu bea, nici nu se distra. Muncea foarte mult.

In fine, am apărut eu și tata stătea tot timpul cu mine. Când plângeam în pătuț, mă lua pe braț, îi ajungeam până la cot și îmi cânta cântece moțesti (am poze). Și ma linisteam. Se vedea că o să ajung DJ într-o zi.

Mai spunea că o să mă ducă vara la coasă, în vârful dealului, să mă călesc, să ajung un om puternic.

Într-o iarnă s-a stricat centrala blocului. Era foarte frig în apartament și m-am îmbolnăvit. Aveam 4 luni. Tata, îngrijorat, a ieșit din casa numai în cămașă și a coborat la subsol, ca să repare centrala. A facut pneumonie. A fost transportat de urgență la spital. Ingrijit de cei mai buni medici din Cluj. A făcut embolie pulmonară și a murit. La 37 de ani.

——-

La sicriul său au venit și au vegheat primarul Clujului, ministrul Construcțiilor a trimis o telegramă de condoleante, mama păstra toate telegramele de condoleanțe. Toate personalitățile Clujului au venit să vegheze la sicriul său (am multe poze).

După ce a murit, mama, care il iubea enorm de mult, a intrat într-o depresie. In următorii 10 ani a trăit din tot ce strânsese tata, a vandut masinile, tot din casa, cartile din biblioteca…până s-a terminat tot.

La 15 ani nu mai aveam lumină și căldura în casă și eram singur. M-am angajat la un anticariat, cel care avea acum cărțile noastre, apoi pe santier, la 16 ani. Am facut pneumonie, pentru ca lucram iarna cu haine de vară și am ajuns în spital.  Unde am făcut infecție nosocomială și am rămas 3 luni. Singur. La plecare, am reinvatat sa merg. Dar trebuia sa merg, ca sa ajung ceea ce si-a dorit tata.

După inca un an fără lumina si căldura în casă, am facut cerere la liceu ca sa ma mut la camin. Si cererea mea a fost acceptata. Dar despre aceasta parte a vietii mele in Povestea vietii mele II. Saptamana viitoare.

___

___

___

___

___

Tata și-a dorit să ajung ce a ajuns el, fără să trec prin ce a trecut el. Nu s-a întâmplat asta. Viata a decis sa fie grea pentru mine. Dar, de cand mă stiu, m-a ghidat un singur gând: să ajung ceea ce și-a dorit tata, oricât de greu mi-ar fi, oricâte obstacole aș avea în drum. Acum cred ca este mândru de mine. Asta mi-e suficient.

4 Replies to “Povestea vieții mele (I)”

  1. Imi sunteti foarte drag “mai”OMULE.Imi sunteti drag ptr.tot ce sunteti,ptr.felul cum scrieti,ptr.modestia Dvs.ptr.modul cum ganditi si viata traita alaturi de tatal si mama Dvs.(sa stiti ca eu acum chiar plang).
    Sa ai grija Mihaita (asa se numeste si fiul si nepotelul meu)de viata ta,de sanatatea ta, de viitorul tau pe care eu ti-l doresc din suflet luminos si cu multe satisfactii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *